Daira Selena Popuțe, Timișoara

What do you choose?

2020, a year we will definitely  remember forever. A year different from all the other ones I’ve lived so far. I thought the only special thing about this year would be my 18th birthday. Now I look back and I realize how insignificant this event is compared to all the others that have happened so far.

2020 has taught me that it’s not all about me, that there are people who have much bigger problems than trying to find the perfect outfit for a date. I’ve discovered that tomorrow doesn’t belong to us and that no matter how hard may we try to plan everything, all our plans can be shattered in one second.

2020 will forever bear the strong imprint of a name that will always awake an amalgam of feelings and memories inside us: COVID-19. Many will remember the loved ones lost because of this virus. Others will probably think about the great plans they were forced to give up on. On the other hand, I would like to remember only the beautiful parts of this period and everything I’ve learnt from it: the passion for cooking and the paintings that will have the canvas forever impregnated with the emotional charge of this period.

Quarantine: one of the biggest challenges of this year. It seems strange to say that it can be nice to be locked in a house for two months, and that you could even learn something from it. Well, although incomprehensible, these things have changed my vision in many ways. I’ve learned how precious family time is and how much we’ve neglected it so far because of the avalanche of daily duties and activities that both children and parents used to have. I’ve learned to appreciate more the things that before seemed trivial. Those  normal or “on a daily basis” things such as going to church every Sunday, seeing my friends almost every day or going to the gym at any time. The longing for these things, although apparently caused some pain, essentially made me realize how much they meant to me.

Even though everything seemed like total chaos, with people desperately searching for health products and staple foods, I think we had a revelation. A revelation by which we’ve realized that all the things we spend money on without any control are so dispensable, so useless; that a Gucci T-shirt in such situations is worth as much as an H&M discounted one. Cars worth hundreds of thousands of dollars sitting in garages, big houses with closed doors, holding hostages people who feel like strangers, make you wonder: “What am I left with now and what really matters ? “. Related to this question, I have only four keywords: soul, mind, family, home. How much have we invested in them so far? What percentage of our resources (time, money, energy) have we given them daily? Too little, right? And yet that’s all we have now. We have offered so much of our own resources to plans that have been canceled, to people who now do not even call us, to actions that make us seem important / relevant in the eyes of those around us and we left behind what was most important: our soul and family. We were always unavailable for a family night, too tired to wake up on Sunday to go to church, too busy to relax reading a book, too exhausted to be able to do 30 minutes of cardio for the well-being of our own body. Strange, isn’t it? We ran so eagerly for the clouds, for the wind and only now did we realize how empty our fists are, not to mention our souls.

It was a lesson about value. Now we realize that we do not need any kind of television “star” or overpaid footballer, but we need doctors and researchers, so few in number because of the conditions we were not able to provide. We realize that we have invested so much in shopping malls, arenas and many others instead of investing in hospitals or laboratories.

It was a lesson about spirituality. I’ve learnt that the Church is not just a building, but a feeling, a state, a relationship; that the Church is not on the main street, but in our hearts. Although it seems that all this virus does is make us sick, I still think it managed to cure us from being some Holly Rollers, to separate us from the icons we are no longer allowed to kiss, from relics, teaspoons and anything else through which we have materialized our faith instead of spiritualizing it. Who would have thought that the century of speed would be stopped with a huge brake by a microscopic enemy, who stole our air for which we thanked God less and less? In a world that was moving more and more towards atheism or Christianity only declared, but not practiced, something appeared out of nowhere and suddenly reminded us of God and of the fact that we are simply human beings who, no matter how hard might we try, we’ll  never be able to control everything or predict what will happen.

It was really a challenge. We are aware of all this, we’ve came to these conclusions, but what do we do now, with this information? What do we do with this entire schedule that has been freed? Will we stay on Facebook and Netflix all day long or will we do something productive, something through which we could develop our character, personality, general knowledge? Although we cannot control these major events – the appearance of the virus or the length of the period we have to stay locked in the house – there is still something over which we have full control: the way we chose to spend our time. If you have come to regret the choices made during this period, I want to tell you that it is not too late to make a change, to invest more in yourself and in what really matters and to look at everything differently. Dare to step out of your comfort zone, campaign for the things you believe in, set your priorities correctly and become the best version of yourself every day. So… what do you choose?

Daira Selena Popuțe, Timișoara

Tu ce alegi?

 

2020, un an de care ne vom aduce cu siguranță aminte mereu. Un an diferit de toți ceilalți pe care i-am trăit până acum. Credeam că singurul lucru special la acest an va fi majoratul meu. Mă uit în urmă, însă, și îmi dau seama cât de neînsemnat e acest eveniment în comparație cu toate celelalte petrecute până acum.

2020 m-a învățat că nu e totul doar despre mine, că sunt oameni care trec prin probleme mult mai mari decât încercarea de a găsi ținuta perfectă pentru o ieșire în oraș, că ziua de mâine nu ne aparține și că, oricât am încerca să planificăm fiecare lucru cu cel puțin câteva luni înainte, toate planurile noastre pot fi spulberate într-o singură clipă.

2020 va purta veșnic amprenta puternică a unei denumiri ce va trezi mereu în noi un amalgam de sentimente și trăiri: COVID-19. Mulți își vor aduce aminte de persoanele dragi pe care le-au pierdut din cauza acestui virus, alții probabil de planuri mărețe pe care le-au avut, dar la care au trebuit să renunțe. Eu, în schimb, mi-aș dori să îmi aduc aminte doar de părțile frumoase ale acestei perioade și de tot ce am învățat cu ajutorul ei, de pasiunea pe care am descoperit-o pentru gătit și de tablourile pictate ce vor avea pentru totdeauna pânza impregnată de încărcătura emotională a acestei perioade.

Carantina: una dintre cele mai mari provocări ale acestui an. Pare ciudat să spui că poate fi ceva frumos în a sta închis în casă timp de două luni, ba chiar că ai putea învăța ceva din asta. Ei bine, deși de neînțeles, totuși lucrurile acestea mi-au schimbat viziunea în multe privințe. Am învățat cât de prețios e timpul petrecut în familie și cât de mult îl neglijam până acum din cauza avalanșei de îndatoriri și activități zilnice pe care le aveam atât noi, copiii, cât și părinții. Am învățat să apreciez mai mult lucrurile care până acum păreau banale, normale sau „la ordinea zilei” de la mersul în fiecare duminică la Biserică până la faptul că îmi vedeam prietenii aproape zilnic sau că puteam merge oricând la sală. Dorul de aceste lucruri, deși în aparență a provocat o anumită durere, în esență m-a făcut să îmi dau seama cât de mult înseamnă ele pentru mine.

Chiar dacă totul a părut un haos total, cu oameni căutând în disperare produse sanitare și alimente de bază, eu cred că am avut parte de o revelație. O revelație prin care ne-am dat seama că toate lucrurile pe care aruncam bani fără număr până atunci sunt atat de dispensabile, atât de inutile; că un tricou Gucci în astfel de situații valorează cât unul H&M la reducere. Mașini de sute de mii de euro stând în garaje, neputincioase, case mari cu porți închise, ținând ostatici parcă străini, nu membrii ai aceleiași familii, te fac să îți pui o singură întrebare: „Cu ce am rămas acum și ce contează cu adevărat?”. Legat de această întrebare, am doar patru cuvinte-cheie: suflet, minte, familie, acasă. Cât am investit pentru ele până acum? Cât la sută din resursele noastre (timp, bani, energie) le-am acordat zilnic? Prea puțin, așa-i? Și totuși, acum, sunt tot ce ne-a rămas. Ne-am îndreptat atât de mult din propriile resurse spre planuri care s-au anulat, spre oameni care acum când nu le mai suntem folositori nici nu ne mai caută, spre acțiuni care să ne facă să părem importanți/relevanți în ochii celor din jur și am lăsat în urmă ceea ce era cel mai important: sufletul și familia. Am fost prea ocupati pentru o seară cu familia, prea obosiți ca să ne trezim duminica să mergem la Biserică, prea aglomerați ca să ne putem relaxa citind o carte, prea extenuați pentru a fi în stare să mai facem 30 de minute de cardio pentru bunăstarea propriului nostru organism. Ciudat, nu-i așa? Am alergat cu atâta râvnă după nori, după vânt și am realizat abia acum cât de goi ne sunt pumnii și cu atât mai mult sufletele.

A fost o lecție despre valoare. Ne dăm acum seama că nu avem nevoie de orice fel de „star” de televiziune ori fotbalist plătit peste măsură, ci avem nevoie de medici și cercetători, atât de puțin numeroși din cauza condițiilor pe care nu am fost in stare sa li le asigurăm. Realizăm că am investit atât de mult în centre comerciale, stadioane și multe altele în loc să investim în spitale ori laboratoare.

A fost o lecție despre spiritualitate. Am învățat că Biserica nu se rezumă la o clădire, ci e un sentiment, o stare, o relație; că Biserica nu e pe strada principală, ci e în inimile noastre. Deși pare că tot ce face acest virus e să îmbolnăvească, totuși cred că a reușit sa ne vindece de habotnicie. Să ne despartă de icoanele pe care nu mai avem voie să le sărutăm, de moaște, lingurițe și orice alt lucru prin care ne-am materializat credința în loc să o spiritualizăm. Cine ar fi crezut că secolul vitezei va fi oprit cu o frână uriașă de către un inamic microscopic, care ne-a furat aerul pentru care Îi mulțumeam tot mai puțin lui Dumnezeu? Într-o lume care se îndrepta din ce în ce mai mult către ateism ori creștinism doar declarat, dar nu practicat, a apărut ceva, din senin, ce ne-a amintit brusc de Dumnezeu și de faptul că suntem niște simpli oameni, care, oricât ar încerca, nu vor putea niciodată să controleze totul ori să prevestească ce se va întâmpla.

A fost și este, cu adevărat, o provocare. Am conștientizat toate aceste lucruri, am ajuns la anumite concluzii, dar acum ce facem cu aceste informații? Ce facem cu tot acest program care ni s-a eliberat? O să stăm zilnic pe Facebook și Netflix sau o să facem ceva productiv, ceva prin care să ne putem dezvolta caracterul, personalitatea, cutura generala? Deși n-am putut contola aceste evenimente majore, apariția virusului, lungimea perioadei de stat în casă ș.a.m.d., totuși e ceva asupra căruia am avut control deplin: modul în care am ales să ne petrecem timpul. Dacă ai ajuns să regreți alegerile făcute în această perioadă, vreau să îți spun că încă nu e prea târziu să faci o schimbare, să investești mai mult în tine și în ceea ce contează cu adevărat și să privești totul cu alți ochi. Îndrăznește să ieși din zona ta de confort, să militezi pentru lucrurile în care crezi, să îți setezi în mod corect prioritățile și să devii în fiecare zi cea mai bună versiune a ta. Deci… tu ce alegi?

Sponsors

This project has received funding from the Staatsministerium Baden-Württemberg and the City of Ulm. This website was funded by BMFSJ.

Design and implementation by Arivum. All rights reserved