Ana Zlibut, Timisoara

Reflections

To plant a tree, to give birth to a child and to build a house – what beautiful milestones in life for a Romanian. I managed to fulfill them, not in this order, but with great joy. And the pandemic came, it turned my thoughts upside down and made me believe that maybe I won’t enjoy what I have achieved in life. What an irony of fate for everything to crumble when I finally had a quiet life. But I was ambitious to believe that everything will be fine, that I will be able to fulfill the rest of my wishes that I have in this life. And so, little by little, I managed to create a world of my own, in which nothing bad could happen, in which my daughter and I were protected, in which time flowed beautifully, with long games of rummy, with reading interesting books, with the discovery that I can cook (me, the one who never liked to cook).

How important it is to surround yourself with people dear to you, whom you can rely on and whom you can trust! I talked on the phone with such people and time passed more easily, more beautifully. But most importantly, I thanked God that my mother and sister live next door to me, in a neighboring house, and so I always knew that all the precious people in my life were healthy and close, both mentally and physically, by me.

On the night of the Resurrection, when all Romanians could not attend the church service due to restrictions caused by this corona virus, a special moment was when, at the windows of houses in the neighborhood, the voices were heard at midnight, the neighbors singing the troparion of the Resurrection and the lighted candles were seen in the hands of the people. It was an emotional  moment for me!

The pandemic has come, it will pass like all passing things, but it would be good to leave people better, smarter, more supportive!

Ana Zlibut, Timisoara

Reflecții

 

Să plantezi un pom , să faci un copil și să construiești o casă -ce frumoase repere ale vieții pentru un român. Am reușit să le indeplinesc, nu in această ordine, dar cu multă bucurie. Și a venit pandemia, mi-a răsturnat gândurile si m-a făcut sa cred că, poate, nu mă voi mai bucura de ceea ce am realizat in viață. Ce ironie a sortii ca totul să se năruie când in sfârșit aveam să am o viață liniștită. Dar m-am ambiționat să cred ca totul va fi bine, că voi reusi să-mi indeplinesc și restul de dorințe pe care le am in această viață. Și așa, încetul cu încetul, am reușit să-mi creez o lume a mea, în care nu se putea întâmpla nimic rău, în care eram protejate, eu si fiica mea, în care timpul se scurgea frumos, cu jocuri lungi de remi, cu cititul unor cărți interesante, cu descoperirea că pot găti ( eu, cea careia niciodată nu i-a placut să gătească).

Ce important e să te înconjori de oameni dragi ție, pe care să te poti bizui și în care să ai încredere!  Am vorbit la telefon cu astfel de oameni și timpul a trecut mai ușor, mai frumos. Dar, cel mai important, i-am mulțumit lui Dumnezeu că mama si sora mea locuiesc lânga mine, într-o casă vecină si, astfel, am știut in permanență că toate persoanele prețioase din viața mea, erau sănătoase și aproape și psihic și fizic de mine.

În noaptea de Înviere, când toți românii nu puteau participa la slujba de la biserică din cauza restricțiilor cauzate de acest corona virus, un moment deosebit a fost acela, când la geamurile de la casele din cartier, s-au auzit fix la miezul nopții glasurile vecinilor cântând troparul Învierii și s-au văzut lumânările aprinse in mâinile oamenilor. A fost un moment emoționant pentru mine!

Pandemia a venit, va trece ca toate lucrurile trecătoare, dar bine ar fi ca să îi lase pe oameni mai buni, mai deștepți, mai solidari!

Sponsors

This project has received funding from the Staatsministerium Baden-Württemberg and the City of Ulm. This website was funded by BMFSJ.

Design and implementation by Arivum. All rights reserved