Ana Ghiaur, Timisoara
Pandemic defeated by joy
I was born and raised in the village. The people from there are busy cultivating the land and raising animals. For them, any other event is something fleeting. The closeness to nature and faith in God makes them stronger, and helps them to overcome any obstacle in life.
Although I have lived in the city since I was 19, I have the blood of my ancestors. The worrying news about the deadly Covid 19 virus scared me at first. I had moments when I was afraid, but I drove it away through prayer and hope in the divine help. I solved the frustration that I couldn’t go to church, that I couldn’t see my parents and that I couldn’t hug my daughters, in my own way. On Sunday, I was watching the religious service broadcast on television and I was feeling joy. One weekend I went with my brother to my parents’ house. Even though I stayed away to protect them, as they were over 80 years old, I saw them again and helped them plant the garden. The lack of movement was felt. After that, I could barely walk for about two weeks, because I was bent over to plant for a whole day. But the joy of seeing my parents again and the fact that I helped them with the garden, vital for them, made up for the discomfort.
On TV, on all the stations, I saw only worrying news. I prayed for those in the hospitals, but I began to take my time to encourage myself. I couldn’t go out on the street, so I sewed a traditional blouse “ie” for a few weeks. Realizing it lifted my spirits, I almost didn’t feel how time passed. From time to time, I escaped to a plot of land on which I had begun construction. With a legal declaration in my purse, however, I was passing by the police at the end of the street. The way back passed through a park. I couldn’t help but sit on a bench for at least half an hour, admire the flowers growing in the grass,and listen to the birds. Even though one day the policeman chased me away, saying that the park was closed, after a few days I went again. I was not endangering anyone, I was wearing a mask and the park was almost empty. I liked the smell of grass and flowers, the silhouettes of the greening trees, not caring about the pandemic. The flowers in the apartment which bloomed regardless of the Covid 2019 situation kept me company. I found another tapestry with a magnolia branch, which I sewed and wondered what to do after I finishing it.
I was happy when Ana Zlibuț called me and told me about the meeting on the internet. I was very happy to see the German, French, Italian, English, Bulgarian, Serbian, Slovak friends again. There are joys that come with the departure of the pandemic. I did not get rid of the pandemy permanently, but got rid of the fear and despair. We have learned that the power is in us, and that life means more than the daily routine.
The real joy is to be in the community, to give ourselves to those around us, to keep in touch with God and what he created, the purity and beauty of nature, in the midst of which we feel truly free.
Ana Ghiaur, Timisoara
Pandemie învinsă de bucurie
M-am născut și am crescut la sat. Oamenii de acolo sunt ocupați cu cultivarea pământului și creșterea animalelor. Pentru ei, orice alt eveniment este ceva trecător. Apropierea de natură și credința în Dumnezeu îi face mai puternici, îi ajută să treacă peste orice obstacol al vieții.
Deși trăiesc în oraș de la 19 ani, am sângele strămoșilor mei. Veștile îngrijorătoare despre virusul mortal Covid 19 m-au speriat la început. Am avut momente în care mi-a fost teamă, dar am alungat-o prin rugăciune și speranță în ajutorul divin. Frustarea că nu puteam merge la biserică, nu-mi vedeam părinții și nu-mi puteam îmbrățișa fetele, toate acestea le-am rezolvat în felul meu. Duminica. vizionam slujba religioasă transmisă la televizor și simțeam bucurie. Într-un weekend am mers cu fratele meu la casa părinților. Chiar dacă am stat la distanță pentru a-i proteja, ei având peste 80 de ani, i-am revăzut și i-am ajutat să planteze grădina. Lipsa mișcării s-a simțit. După aceea, vreo două săptămâni abia am putut merge, pentru că am stat aplecată o zi întreagă la plantat. Dar bucuria revederii părinților și a faptului că i-am ajutat cu grădina, vitală pentu ei, a compensat disconfortul.
La televizor, pe toate posturile, vedeam doar știri îngrijorătoare. Mă rugam pentru cei din spitale, dar am început să îmi ocup timpul, ca să mă încurajez. Nu puteam ieși pe stradă, așa că am cusut câteva săptămâni o ie țărănească. Realizarea ei mi-a ridicat moralul, aproape că nu am simțit cum a trecut timpul. Din când în când, mai evadam până la un teren, pe care începusem o construcție. Cu o declarație în poșetă, ocoleam totuși poliția de la capătul străzii. Drumul de întoarcere trecea printr-un parc. Nu puteam să nu stau măcar o jumătate de oră pe o bancă, să admir florile crescute prin iarbă, să ascult păsările. Chiar dacă într-o zi m-a alungat polițistul, spunând că parcul este închis, după câteva zile m-am dus din nou. Nu puneam pe nimeni în pericol, purtam mască și parcul era aproape gol. Îmi făcea bine mirosul ierbii și al florilor, siluetele copacilor care înverzeau, fără să le pese de pandemie. Mi-au ținut de urât și florile din apartament, care nu știau că este stare de urgență și chiar au îndrăznit să înflorească. Am mai găsit un goblen cu o ramură de magnolia, pe care l-am cusut și mă întrebam ce voi mai face după ce îl voi termina.
M-am bucurat când m-a sunat Ana Zlibuț și mi-a spus de întâlnirea de pe internet. M-a bucurat mult revederea prietenilor germani, francezi, italieni, englezi, bulgari, sârbi, slovaci. Sunt bucurii venite odată cu plecarea pandemiei. Nu am scăpat definitiv de ea, dar am scăpat de teamă și disperare. Am învățat că puterea este în noi, iar viața înseamnă mai mult decât rutina zilnică.
Adevărata bucurie este să fim în comunitate, să ne dăruim celor de lângă noi, să păstrăm legătura cu Dumnezeu și cu ce a creat el, puritatea și frumusețea naturii, în mijlocul căreia ne simțim cu adevărat liberi.
Ana Ghiaur, Liga Scriitorilor din România, Filiala Timișoara-Banat
