Jura Ștefan-Alexandru, Timișoara

The year 2020

It does sound good, doesn’t it? A new decade, a new year, a new me. A cliché that is being used by a lot of people today. Well, for the humanity, 2020 is not, at least not yet, the happiest year. Why do we have to lie, it is terrible. Really. I mean, the Third World War was about to start, Australia was on fire literally, the famous basketball player Kobe Bryant passed away and a Chinese man hasn’t boiled a bat as the instructions to do so said. A pandemic that kept us stuck inside our houses more than 2 months and it still stops us from doing our daily activities, due to the restrictions imposed by the government. A pandemic that is like a gift from God for me. A pandemic that helped me to make light in my life, to clean my mind and to clarify some things that were grinding me for quite some time. A pandemic…that made me become a new person.

I was having big plans for 2020.  I wanted this year to be mine. To show everyone that my successes from the secondary school (always the first at the contests and 10 out of 10 at the final 8th grade exam) weren’t a joke. My purpose was to be the 1st at the Chemistry Olympiad and at the Mathematics Olympiad. Why these 2 subjects? Because both of them are important for me. I love maths. I always did. Since I was a little child. Maths is like an old friend, a friend that was always here me, a friend that never lets me down. A friend that I always aligned with. But the bonding with this friend became very fragile for like 5 months now. Why? Because of the chemistry. A new friend that I discovered at the beginning of the 11th grade. A friend that made me be torn between maths and chemistry. I couldn’t decide between these 2, on which subject to focus, so I decided to do them both and I risked everything.

I worked hard for both of them. Starting from December, I began preparing for these 2 subjects. One day I was doing maths, one day chemistry, sometimes I was even doing both of them at the same time! This is what I’ve been doing everyday. When I wasn’t at school and I was having free time, I was working at maths or chemistry. My desire and hope were very high. I was doing everything I could to achieve this goal. I really wanted to do it. This preparation continued for almost 3 months. Without any break.

The time passed and the Olympiad period has arived. The first one was at chemistry, at the end of January. Here I managed to get 100 points out of 100, the maximum score and to be the first in Timișoara at this Olympiad. I was so happy and so proud of myself. Everyone was applauding and complimenting me for this. One month after this, it was the time for the Maths Olympiad. That was the moment when I was suposed to show that me and maths still get along and there is still CHEMISTRY between us. Unfortunately, it wasn’t the case…

I got one of the lowest scores at the Olympiad. I think I was the last in the rankings. I was very dissapointed, discouraged and upset because of this. It was a shock for me, judging by the fact that I was always in the top 5 at the Olympiad. All my work was in vain. Also, things couldn’t get any better: I was given the cause for ridicule due to my „amazing” prestation. Practically, I worked for nothing. I worked for being ridiculised. When I did well, everybody was congratulating me. And now, when the situation isn’t all pink and things don’t go as well as before, everybody is throwing stones at me. This world…

These things were followed by the loss of some beloved family members. All came like a storm on me. But I was trying to keep my head up. Unfortunately, this thing didn’t really work…I was smiling, but it wasn’t my smile. There was a powerful typhoon inside me. I was devastated by everything that has happened to me until then. Yesterday everything was working fine, and now…it was looking like nothing is working for me anymore. Everything and everyone were against me. I wanted a looong break, otherwise I was about to burst. Well, that break has come, thanks to the coronavirus.

At the start of the pandemic, I was unladen with anxieties. Like all the bad things have dissapeared. But it wasn’t like that. I wasn’t fine at all. I was tumultuous, gusty and irascible. I didn’t like anything. I used to go to sleep at 4 AM after spending more than 12 hours a day playing on my phone and lying in my bed. Also, I was having nightmares, waking up in the morning (at 2 PM) sweaty and scared. I didn’t have the will to try to get out of this situation. I have surrendered. I didn’t want to do anything. Only to lay all day long. That’s all. I thought that I was getting mad, that I’m crazy. I was going nuts due to so much studying. Due to so many real sciences, better said. My thinking became stiff since I started high school. Why? Because I was heading to only one direction: mathematics and its derivates. That’s all. Except the must-read books for my Romanian classes, I wasn’t reading anything at all. When I was in secondary school, I used to read 2-3 books a month. Literature and History. Then I was merging liberal arts (history, geography, Romanian language …) with real sciences (maths, physics, biology, chemistry…). This thing helped me to develop my logical thinking, but it also helped me to develop my artistic and critical thinking. Unfortunately, since I began high school, I only had blinks from what I’ve had before…For me, everything was soving with the help of an algorithm. Everything was dodged-up, following a clear number of steps. Everything wasn’t natural anymore, human, but… I didn’t know what to do with my life. I didn’t know what I wanted to do now, or in 10 years, I was letting everything to happen at hazard. And I realized those things during the pandemic. It was probably the worst situation that I’ve ever been into, both physically and psychically.

But things don’t happen without a reason. Never. During the coronavirus pandemic, all schools were closed, but the courses continued online. What does that mean? It means that students receive homework and tasks to fetch up the classes that they missed at school. Even if I wanted it or not, I had to do them, otherwise it was the possibility that I won’t pass the school year due to unmade/unfinished  homework. And, like that, I entered Google Classroom in mid-March and I saw that I had a lot of tasks to do. I, studying mathematics and computer science, was expecting that most of them to be at maths and computer science, but I was wrong. The most of them were at…history. Exactly. History (an old passion of mine) at this specialization. Who heard this aberration before? If I wanted to study history, I could have easily chosen social sciences. People choose mathematics and computer science specialization for studying mathematics and computer sciences. The rest aren’t that important. That was my opinion, but it drastically changed after the events that I’m going to write about.

With moil and toil, I started working on my 2 history essays. At first, their topic (something about religion, I don’t remember it exactly) seemed very boring to me. I searched on Brainly (a Romanian website where students copy their homework from) for some ideas, but I found nothing. That determined me to write the essays on my own, due to requirement. For this, I got off my bed after 5 days, I turned on my laptop and I started reading about this topic. Reading and reading, my mind started working and I became more and more interested in this subject. I managed to finish my assignments in 3 hours, but I didn’t realise how fast the time has passed. It was the first time in months when I did something that I actually enjoyed and something that made me look at things differently, from a human angle, of the concrete life, not a mechanized one. I turned in my essays and my history teacher told me that the essays are great, that my answers were correct and complex and he congratulated me. This helped me realise that maybe not everything was lost. That maybe some variation would be benefic. Academically speaking. The mind is healthy when it is at work, in activities from all domains. Not only from domains that are related to maths. When it is involved in all kind of activities, including cultural activities and sports (yes, sports have a lot of benefits for the brain and the cognitive processes).

That was a big impulse for me. Why? Because, this way, my interest in history began to grow/ to show up again. Even the interest in humanities maybe. After 3 years of mathematics and nothing else, I felt like I needed a break. This way, I began reading daily and I had in mind that I was going to be more active, more involved. I became more calm, calculated and lucid. I wasn’t nervous anymore and I began to stop spending my day doing nothing, because I had a new passion: history of Romanians. I began reading daily at history and I started doing activities (unrelated to math) that were supposed to keep my body/mind active, for curing myself psychically mostly. I did these activities for more days and, suddenly, everything was better: I was more effective in the activities that I was doing, I was happier, I wasn’t sober anymore, practically I was a new person. Why? Because I realised that nobody could heal me, except…me. I was the remedy for my healing. I and no one else. I received advices that helped me go through this tough period (I want to mention a very special person with a wonderful soul. Rarely you cand find a person like him. His name is Sorin, an incredible man that I owe a lot because, apart from the professional life advices, he also gave me personal life advices), but the merit is mine because I put into practice everything he told me and this way I could look on the bright side. Concurrently, with the help of Sorin, I took an important decision. I was the only one in my class that didn’t know what’s going to do after high school. At the end of the 11th grade. I was wavering between polytechnic school and medicine. I was thinking about it since the 9th grade. Maybe this thing was a factor that amplified this feelings of mine. During this period, I realised that I like all the subjects in school. Can I combine them all? No. Can I combine at least some of them? Yes. Where? At medicine. Here I can combine biology, chemistry, maths and computer science and something really great could come out of that. And in my free time, I can read history books. Humanities are like a hobby for me, a pleasure, if they were a compliance, I wouldn’t have been that interested in them. Practically, during these few weeks, I managed to resolve problems that I was dealing with for more years and I was able to overcome some of my fears. What an impact a good talk had on me…and someone else’s motivation. I guess that was the key that helped me to overcome this situation: the motivation. I was motivated by other people and I realised that, if I want, I can do anything. Nothing can stop me from following my dreams. Everything is possible with a little push and will.

So, during the coronavirus pandemic, good things can happen too. Maybe this period isn’t benefic for the economy, the culture or for the sports, because it is an obstacle regarding their progress, but, for people, it is a way to discover themselves and to heal themselves in every way. We need to make full use of this period and clean our souls, to assign some priorities and to realise that everything happens with a reason and that we should learn something from this kind of experiences.

Jura Ștefan-Alexandru, Timișoara

Anul 2020

Sună bine acest număr, nu? Un nou deceniu, un nou an, un nou eu. Un clișeu pe care o grămadă de lume îl folosește în ziua de azi. Ei bine, pentru omenire anul 2020 nu este, cel puțin până acum, cel mai fericit. De ce să mințim, este groaznic. Serios. Adică era să înceapă Al Treilea Război Mondial, Australia a luat foc, a murit celebrul baschetbalist Kobe Bryant și un chinez nu a fiert un liliac așa cum trebuie, dând naștere unei pandemii. O pandemie care ne-a ținut închiși în case timp de mai bine de 2 luni și care și acum ne împiedică să ne desfășurăm activitățile de zi cu zi în mod obișnuit, datorită restricțiilor impuse de către guvern. O pandemie care a venit ca un dar de la Dumnezeu pentru mine. O pandemie care m-a ajutat să fac lumină în viața mea, să îmi curăț mintea și să clarific niște lucruri care mă măcinau de multă vreme. O pandemie… care m-a făcut să devin o nouă persoană.

Aveam mari planuri pentru anul 2020. Doream ca anul acesta să rup gura târgului. Să arăt tuturor că succesele mele din gimnaziu (mereu printre primii la olimpiade și obținerea notei 10.00 la examenul de capacitate, atât la limba română cât și la matematică) nu au fost o întâmplare. Pentru asta mi-am propus să obțin premiul I atât la olimpiada de matematică, cât și la cea de chimie. De ce fix la aceste două discipline? Pentru că ambele au o valoare importantă pentru mine. Matematica a fost dragostea mea de când eram mic. Era o veche prietenă care a fost mereu lângă mine și în care îmi pusesem o mare nădejde, o prietenă care nu m-a lăsat niciodată. O prietenă cu care eu mereu m-am înțeles și m-am completat de minune. Însă, de câteva luni, legăturile cu această prietenă au devenit cam tensionate. De ce? Din cauza chimiei. O nouă dragoste pe care am descoperit-o la începutul clasei a XI-a și care m-a făcut să mă distanțez de matematică. Să nu mai existe o conexiune între noi, să nu mai fie acel ceva care ne făcea să se înțelegem de minune. Însă doream să le am pe ambele și pentru asta am riscat totul.

Zis și făcut. M-am pregătit din greu pentru ambele. Începând din luna decembrie, m-am pus serios cu burta pe carte. Ba matematică, ba chimie, ba chiar ambele deodată. Zi lumină doar asta făceam. Când nu eram la școală și aveam timp liber, mi-l umpleam cu aceste două obiecte. Dorința și speranța mea erau foarte mari. Se simțeau și se observau în privirea și gesturile mele fervoarea cu care doream să-mi ating țelul. Această pregătire a continuat timp de aproape 3 luni încontinuu. Fără pauză.

Iată că a venit și perioada olimpiadelor. Prima a fost la finalul lui ianuarie, la chimie. Faza locală. Aici am reușit să obțină 100 de puncte și să fiu primul pe oraș. Am fost foarte, foarte fericit și am fost lăudat de către toți din jurul meu. Peste o lună a urmat faza locală la matematică. Aici trebuia să fie momentul în care trebuia să arăt că eu și matematica încă ne înțelegem și că scânteia dintre noi doi nu s-a stins. Din păcate, nu a fost deloc așa…

Am obținut unul dintre cele mai mici punctaje la olimpiadă. Am fost printre ultimii. Am fost foarte, foarte dezamăgit, descurajat și supărat din cauza olimpiadei. A fost un șoc pentru mine, având în vedere că mereu am fost top 5 pe județ la matematică. Toată munca mea fusese în zadar. Mai bine nici că se putea: am și fost făcut de râs în fața colegilor datorită acestei „minunate” prestații ale mele. Practic am lucrat pentru a mă face de râs. Când am făcut bine, toți m-au ridicat în slăvi. Acum, când este mai puțin bine, toți aruncă cu pietre în mine. Lumea asta…

Aceste lucruri au fost urmate și de pierderea unor persoane dragi din familie. Toate veniseră așa, ca un taifun asupra mea. Însă eu încercam să îmi țin capul sus.  Din păcate, acest lucru nu prea a funcționat…eu zâmbeam, dar nu era zâmbetul meu. În interiorul meu era o puternică furtună. Eram devastat de tot ceea ce mi se întâmplase până atunci. Ieri toate îmi mergeau bine și viața era roz, iar acum… parcă nimic nu-mi mai mergea. Toate erau împotriva mea. Mi-am dorit o pauză luuuungă, pentru că altfel făceam „poc”. Ei bine, iată că această pauză a venit, mulțumită coronavirusului.

La începutul pandemiei, mă simțeam ușurat. De parcă tot răul pus asupra mea dispăruse. Însă nu era chiar așa. Nu eram deloc bine. Eram mereu agitat, irascibil și înțepat. Nimic nu-mi convenea. Mă culcam la ora 4 dimineața după ce petreceam mai bine de 12 ore pe zi butonând telefonul și stând aiurea în pat. Aveam și coșmaruri, trezindu-mă dimineața (la ora 14) transpirat și speriat. Nu aveam voința să încerc să ies din aceste stări. Cedasem lupta. Nu mai aveam chef de nimic. Doar să stau. Atât. Aveam impresia că am luat-o razna, că înnebunisem. O luasem pe arătură de la atâta carte. De la atâta științe realiste mai bine spus. Am devenit rigid în gândire de când am ajuns la liceu. De ce? Pentru că mergeam doar într-o singură direcție: spre matematică. Și derivatele sale. Atât. Înafară de lectura obligatorie pentru română, eu nu mai citisem nimic. Pe când eram în gimnaziu citea câte 2-3 cărți pe lună. Și de beletristică, dar mai ales de istorie. Mereu am fost pasionat de istorie, în special de istoria românilor. Atunci combinam realistele cu umanistele și acest lucru m-a ajutat să-mi dezvolt atât latura logică a gândirii, cât și cea critică și artistică. Din păcate, de când am ajuns la liceu au mai rămas doar mici sclipiri din cea de-a doua latură care era foarte dezvoltată în trecut… Pentru mine, totul se rezolva cu ajutorul unui algoritm. Totul era mecanizat, urmând un număr clar de pași. Nimic nu prea mai era natural, omenesc, ci…ingineresc. J Nu mai știam de mine. Ce vreau să fac acum, ce vreau să fac peste zece ani, lăsam totul la voia întâmplării. Și am realizat acest lucru în timpul pandemiei. Era probabil cea mai gravă stare de degradare fizică și morală în care ajunsesem până atunci.

Totuși lucrurile nu se întâmplă fără motiv. Niciodată. În vreme de pandemie școlile au fost închise, însă orele au continuat să se facă online. Ce înseamnă asta? Că elevii primesc și sarcini de lucru pentru acasă, pentru a putea recupera orele pierdute și pentru a asimila cunoștiințele dobândite în cadrul acestor lecții online. Fie că am vrut sau nu, a trebuit să le fac pentru că altfel riscam să rămân neîncheiat. Și uite așa, pe la a doua jumătate a lunii martie, am intrat pe Google Classroom și am văzut că am de rezolvat o căruță de sarcini. Eu fiind la specializarea matematică-informatică, mă așteptam ca cele mai multe să fie la matematică și la informatică, dar m-am înșelat. Cele mai multe erau la…istorie. Exact. Istorie (o fostă pasiune) la mate-info. Cine a mai auzit de aberația asta? Mate-info înseamnă doar mate și info. Dacă voiam să aprofundez această pasiune, puteam alege lejer științele sociale. Pentru asta lumea alege acest profil, mate-info: să facă mate și info. Restul nu-s importante. Treacă-meargă. Cam asta era opinia mea, însă aceasta s-a schimbat radical în urma evenimentelor pe care urmează să le relatez.

Cu chiu, cu vai, m-am apucat să fac cele două eseuri primite la istorie. La început tema acestora (ceva legat de religie și ateism, nu mai țin minte exact) mi se părea extrem de plictisitoare. Căutasem pe Brainly rezolvarea lor, însă nu am găsit nimic. Acest fapt m-a determinat să fac singur eseurile, din necesitate. Pentru asta, m-am ridicat din pat după 5 zile în care nu am făcut-o, mi-am deschis calculatorul și am început să citesc pe marginea acelor teme. Tot citind și citind, mi-am pus mintea la contribuție și am devenit tot mai absorbit de ecran. Am reușit să scriu eseurile în 3 ore, însă nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul. Era pentru prima dată în câteva luni când am făcut ceva ce mi-a stârnit curiozitatea și ceva care m-a pus să privesc lucrurile din alt unghi, un unghi uman, al vieții concrete, nu unul mecanizat, robotizat. Am pus eseurile pe classroom și am primit ca răspuns din partea domnului profesor de istorie: „Felicitări! Eseurile sunt foarte bine făcute, cu răspunsuri corecte, complete și complexe.”. Acest fapt m-a făcut să realizez că poate nu era totul pierdut. Că poate puțină variație nu ar strica. În ceea ce privește activitatea academică mă refer. Că mintea este sănătoasă atunci când este înrolată în activități din toate domeniile. Nu doar din domeniile referitoare la matematică. Atunci când aceasta este pusă la lucru și în activități realiste, umaniste, dar și cultural-sportive.

Aceasta a fost ca un zvâc pentru mine. De ce? Pentru că a început astfel să-mi crească/să reapară interesul față de acest domeniu al istoriei. Și poate al umanistelor în general. După 3 ani de realiste, mai trebuie și o mică pauză. Astfel am început să citesc zilnic și să-mi propun să fiu mai activ, mai implicat. Astfel am devenit mai calm, mai calculat și mai lucid. Începusem să nu mai fiu nervos și să nu-mi mai petrec ziua făcând nimic, deoarece aveam o nouă pasiune: istoria românilor. Zilnic am început astfel să citesc la istorie și nu numai și să fac diferite activități (nelegate de matematică) care să îmi țină mintea/corpul în mișcare, pentru a mă putea vindeca sufletește mai ales. Am tot făcut aceste activități timp de mai multe zile și brusc totul devenise mai bine: aveam un randament mai bun în ceea ce privește activitățile din casă, eram mai fericit, nu mai eram sobru, practic eram un nou băiat. De ce? Deoarece am realizat că nimeni nu mă poate vindeca, înafară de eu însumi. Eu eram leacul pentru vindecarea mea. Eu și nimeni altcineva. Am primit, într-adevăr, multe sfaturi care l-au ajutat să treacă peste acea perioadă nefastă (de menționat este o persoană deosebită și specială care are un suflet minunat. Mai rar oameni ca el. Sorin este numele său, un om de nota 10 căruia îi datorez foarte multe, deoarece, pe lângă sfaturile legate de viața personală, m-a ajutat și cu sfaturi legate de viața profesională), însă este meritul meu că le-am pus în aplicare și astfel am reușit să văd partea plină a paharului. Totodată, cu ajutorul acestui Sorin, am mai luat o decizie importantă. Eu eram singurul dintre colegii mei care nu știa la ce facultate vrea. În clasa a XI-a, vă dați seama. Oscilam între politehnică și medicină. De mult timp. Poate și acest lucru a dus la sporirea apariției acelei stări. Am reușit să realizez în această perioadă că mie îmi plac toate disciplinele. Și aș putea să le combin pe toate? Nu. Aș putea să combin o mare parte din ele? Da. Unde? La medicină. Aici pot îmbina și biologia, și chimia, și matematica și informatica și să iasă ceva frumos. Istoria și restul umanistelor în timpul liber. Umanistele sunt un fel de hobby, le fac de plăcere, dacă ar fi ca și o obligație nu ar mai fi plăcere. Practic, în aceste câteva săptămâni, am reușit să rezolv probleme cu care mă confrunt de câțiva ani și să-mi înfrâng diferite temeri. Ce putere are o vorbă bună…și motivația altcuiva. Cred că acesta a fost factorul cheie care m-a ajutat să mă mobilizez: motivația. Am fost motivat de acele persoane și am realizat că dacă vreau, pot face orice. Nimic nu mă poate opri din a-mi îndeplini visurile. Orice e posibil cu puțin efort și cu voință. J

Așadar, în vreme de pandemie se pot întâmpla și lucruri bune. Chiar dacă această perioadă nu este de bun augur pentru domeniile sociale, culturale, economice și sportive, întrucât limitează desfășurarea activităților specifice lor, în privința oamenilor poate reprezenta o cale de vindecare atât sufletește, cât și trupește. Trebuie să profităm de această perioadă și să ne facem curat mai ales în suflete, să ne stabilim niște priorități și să realizăm că totul se petrece cu un motiv, că tot ce ni se întâmplă e cu un motiv și că noi trebuie să învățăm câte ceva din aceste experiențe.


This project has received funding from the Staatsministerium Baden-Württemberg and the City of Ulm. This website was funded by BMFSJ.

Design and implementation by Arivum. All rights reserved

Skip to toolbar