Lucia Elena Popa, Timisoara

THOUGHTS FROM THE TIME OF THE PANDEMIC

The thirst for life is very strong at a human. One always finds resources to overcome the vicissitudes that have arisen, to find one’s balance, to have patience and to be responsible in difficult situations. Like so many others, I have learned to find new interests and solutions to compensate for the suffering created in our lives by the treacherous coronavirus.

Beyond watching various shows broadcast online, or the news on social networks, always staying at home, I understood, first of all, how many important things in the house I had neglected so far, how superficially I looked at our wonderful garden, especially the flowers, how many books have been waiting for me for a long time to read leisurely. Their recovery was somehow a compensation for the fear of illness. I lived, I did something, I couldn’t think about the disease. I haven’t reflected on the themes and topics of some books for a long time, as I managed to do during this pandemic! Or, I ask rhetorically, when have I had so much time to comment on the phone with old friends life stories, even to philosophize and encourage each other? It was as if we had rediscovered new conceptions of life, we knew each other better. It was like a wonderful stop in our inner world.

Looking now, more insistently, I think, I found in the house so many special things, which I had not noticed, and then I saw in it a material soul that was always waiting for me, pulsing..

In the context of these reflections, face to face with the fear of disease, with the attitude of people, the pandemic made me (I think not only me) to think differently about the meaning of life, to rediscover the shadowed values of existence, not taken into account in the rush of days. and common pressing needs. To live in relation to the time in progress. There are always things waiting, unmade, that we should listen to and look at differently than before.

It is said that only in the face of great tribulations and even in the face of death can life be truly valued. At such moments also come the regrets that, perhaps, we did not value each other enough, running through life. Books about the times of great pandemics emphasize the idea that we should behave in life so as not to leave behind regrets, that it is necessary not to forget to look at the clock from time to time, the time we still have to live. on earth, capitalizing on it well. So the time of the pandemic could also be a time of existential self-analysis of each person, of conclusions about what one did, what he should have done and what one will achieve in the conditions of hard times, like a battlefield.

Lucia Elena Popa, Timisoara

GÂNDURI DIN VREMEA PANDEMIEI

 

Setea de viață a omului e foarte puternică. El găsește mereu resurse să depășească vicisitudinile apărute, să-și găsească echilibrul, să aibă răbdare și să fie responsabil în situațiile grele. La fel ca și atâția alții, am învățat și eu să găsesc noi preocupări și soluții care să compenseze suferința creată în viața noastră de perfidul coronavirus.

Dincolo de receptarea emisiunilor variate transmise online, sau veștile de pe rețelele de socializare, stând mereu acasă, am înțeles, înainte de toate, câte lucruri importante din locuință neglijasem până acum, cât de superficial privisem minunata noastră grădină, mai ales, florile, câte cărți mă așteptau de mult timp să le citesc pe îndelete. Recuperarea acestora era, cumva, o compensație a fricii de boală. Trăiam, făceam ceva, n-aveam cum să mă gândesc la boală.  De mult n-am mai reflectat la temele și subiectele unor cărți, cum am reușit să fac în vremea acestei pandemii! Sau, întreb retoric, când am mai avut eu atâta timp să comentez la telefon cu prietenele vechi întâmplări de viață, chiar să filozofăm și să ne încurajăm reciproc? A fost ca și cum ne-am fi redescoperit noi concepții de viață, ne-am fi cunoscut mai bine. A fost ca un popas minunat în lumea noastră interioară.

Privind acum altfel, mai insistent, cred, am găsit și în casă atâtea lucruri deosebite, pe care nu le băgasem în seamă, și-atunci am văzut în ea  un suflet material ce mă aștepta mereu, pulsând.

În contextul acestor reflecții, față în față cu frica de boală, cu atitudinea oamenilor, pandemia m-a făcut (cred că nu numai pe mine) să gândesc altfel la sensul vieții, să redescopăr valorile din umbră ale existenței, nebăgate destul în seamă în graba zilelor și a nevoilor stringente obișnuite. Să trăiesc raportându-mă la timpul în desfășurare. Mereu sunt lucruri în așteptare, nefăcute, la care ar fi bine să plecăm urechea și să le privim altfel decât până acum.

Se spune că numai în fața marilor necazuri și chiar în fața morții poate fi prețuită cu adevărat viața. Vin în astfel de momente și regretele că, poate, nu ne-am prețuit destul unii pe alții, trecând în goană prin viață. Cărțile ce vorbesc despre perioadele unor mari pandemii subliniază ideea că ar trebui să ne comportăm în viață așa încât să nu lăsăm în urmă regrete, că e necesar să nu uităm să privim din când în când ceasul, timpul pe care-l mai avem de trăit pe pământ, valorificându-l bine. Așa că vremea pandemiei ar putea fi și un timp de autoanaliză existențială a fiecărui om, de concluzii despre ce-a făcut, ce ar fi trebuit să facă și ce urmează să realizeze în condițiile unor vremuri dure, ca un câmp de luptă.

Sponsors

This project has received funding from the Staatsministerium Baden-Württemberg and the City of Ulm. This website was funded by BMFSJ.

Design and implementation by Arivum. All rights reserved